Plauzibil?!

„Este ceva profund artificial în întreg sistemul de valori pe care se sprijină viaţa noastră. Nu numai în economie politică,unde deformările sunt vizibile şi răul uşor delocalizat. Tulburările monetare sunt numai cele mai evidente, dar nu şi cele mai acute ale lumii vechi. Sunt alte descompuneri, mai grave, sunt alte agonii, mai triste. Nu vom pricepe nimic din criza economică pe care o studiem, dacă ne vom opri la aspectele ei tehnice. Ele sunt secundare, absolut secundare. Nu un sistem financiar cade astăzi, ci un sistem istoric. Nu cîteva forme se lichidează, cîteva fapte, cîteva detalii, ci o întreagă structură. Dacă există o criză a noţiunii de valoare în economie şi finanţe, ea nu este un fapt particular, ci se integrează într-o criză generală a valorilor pe toate planurile vieţii moderne. Trăim cu prea multe abstracţii, cu prea multe năluci. Am pierdut pămîntul de sub picioare. Nu numai raportul dintre hîrtie-monedă şi aur s-a rupt, ci raportul dintre toate simbolurile noastre şi noi. Este o prăpastie între om şi cadru. Formele acestea de viaţă pe care le vedeţi s-au dezumanizat. Aş spune mai bucuros pe româneşte că s-au dezomenit. Luaţi cîte una instituţiile noastre, ideile, deprinderile, deşteptăciunile şi prostiile noastre, luaţi-le una cîte una şi ciocăniţi-le. Veţi vedea că sună a gol. Viaţa a evadat din ele, spiritul s-a dus. De ce? Nu ştiu de ce. Din abuz de inteligenţă poate. Nu glumesc. Ni s-a creat o cultură şi o civilizaţie pornind de la inteligenţă ca primă valoare, ceea ce este un lux scump şi mai este o îndrăzneală exagerată, între noi şi viaţă, am crezut că noi decidem. Asta este o tragică semeţie. Noi nu sîntem nimic şi a fost unul, Descartes, care a crezut altfel. Uite, îi plătim oalele sparte cu trei sute de ani în urmă. Mă tem că astăzi a venit timpul proştilor. Adică nu mă tem deloc. Mă bucur. Că inteligenţa am văzut ce a ştiut să facă şi unde să ne ducă. Ne întoarcem acum pocăiţi, amărîţi şi cu oboseala a trei veacuri, ne reîntoarcem în pădurile prostiei şi ale vieţii vii. Asta s-o fi chemînd obscurantism. Cu atît mai bine”.

Mihail Sebastian "De doua mii de ani"(1934)