marți, noiembrie 22

Zodia CANCERULUI

Eu sunt Rac..nu sunt Cancer, nu vreau sa fiu Cancer!
Etimologic cuvantul Cancer provine din greaca si inseamna crustaceu – racul fiind un crustaceu inteleg intruchiparile astrologice ale cuvantului, insa ma depaseste asocierea cu medicina.
E o zodie buna totusi..dar interferenta dintre semnul meu zodiacal si semnificatia medicala a cancerului au condus in viata mea catre o confuzie..o situatie si o stare” de fapt” perpetua. Ma tot ciocnesc de celulele  astea maligne.
Practic esti un caz pierdut atunci cand boala nascuta intr-unul dintre organele tale se imprastie catre celelalte- asta e metastaza. Daca alegi sa ascunzi unui organ ca un altul e bolnav, nu faci decat sa-i asiguri o moarte subita. Ma gandesc  ca cel mai bine e sa vorbesti cu el…sa-i explicit ce se intampla..cum urmeaza sa fie atacat..si sa adopti o strategie, cum sa lupti cu boala..uneori o simpla lupta a unui singur organ impotriva boli poate fi decisiva…si chiar daca celelalte organe sunt speriate..sau deja au pierdut batalia..mertita sa ridici capul sus, sa speri ca vei invinge.
Eu am avut o batalie de genul asta, am fost informata..nu mi s-a ascuns nimic, dar m-am lasat pradata si platesc zilnic pentru asta. Ca in urma unui razboi in care unii au incheiat un tratat..supravietuiesc, dar sunt sub dominatia cotropitorului…platind tribut.

joi, noiembrie 3

s2

Am ajuns acolo unde mi s-a spus ca ai fi tu…dar nu te-am gasit…oi fi incurcat strada, asa ca ma intorc si-ti scriu tot aici.
Ce se intampla cu tine?!..esti si tu in impas..de ce nu stai pe acasa si nu lasi pe nimeni sa te gaseasca, tu unde te ascunzi?
Imi amintesc unde ma ascundeam eu de lume si ma lasam mangaiata de razele soarelui balnd si bogat de toamna..in bataia vantului ce legana frunzele nucului din curtea mea.  Era ca un fel de prispa lasata in spatele unui hambar pe care multi copii invidiosi l-au perceput ca pe o casuta in copac datorita apropierii stranii a acestuia de tulpina groasa a nucului din curtea in care am crescut. Nu am inteles niciodata de ce tatal meu nu a facut hambarul pe toata suprafata cimentata initial..dar ma bucuram de neintelegerea asta, iar eu puteam sa stau acolo, cumva mai sus de la sol..cu aproape un metru jumate deasupra, dedesubt fiind un cotet pentru porci. Ori ca imi leganam picioarele in aer, ori ca mi le propteam pe gardul din spatele curtii..eram eu, soarele si vantul; iar acum, dupa atata timp in care nu am mai fost acolo fizic..de fiecare data cand caut liniste, ma asez cu gandul pe prispa aia..imi sprijin capul de scandura hambarului si picioarele de cea a gardului si ma las mangaiata de razele soarelui si de adierea vantului... aud parca si frunzele colturoase ale nucului cum aluneca usor, targanat, catre sol.