"Nu stiu: mi-e teama de cei de afara? mi-e rusine de astia dinauntru? Trebuie sa fac ceva care sa ma preocupe si sa ma domine" - zicea Mihail Sebastian in "De doua mii de ani".
El se referea la o situatie concreta in care era amenintat pe culoarele facultatii de studentii violenti care-l "urau" pentru ca era evreu si se refugiaza intr-o sala de curs..Insa profunzimea cuvintelor e mult mai mare..Sebastian isi recunoaste frica fata de colegii sovini..insa cumva simte ca-i tradeaza pe ceilalti evrei de la facultatea sa ("astia dinauntru" - clar ca nu se refera la participantii la cursul din sala in care daduse buzna ci mai degraba la ceilalti asemenea lui, evreii adica, care ramasi pe hol, incasau eroic pumni); Sebastian incercand sa se tina departe de manifestele semenilor sai in orice situatie, nu numai acum...facea mereu altceva.."care sa-l domine"...sa-l sustraga din conditia tragica pe care efectiv nu vroia sa o accepte.
Cand am citit fraza astea m-am gandit la mine.. la momentele in care am ales a-mi trada propriile convingeri de frica unora pe care le-am acceptat ca superioare numai pentru ca imi aduceau satisfactii materiale mai mari...si cum de fiecare data cautam sa ma eschivez de la amaraciunea acceptarii..preocupandu-ma cu banalitati care au devenit mai apoi placeri pacatoase.
Acum intrebare ar fi..pana cand sa faci si asta?..nu te poti minti la nesfarsit nu?!...e ca si cum m-as droga..ca si cum as bea sa-mi inec amarul..si nu e cazul..am preferat sa vad mai bine partea plina a paharului..si sa incerc sa inteleg cursul vietii asa cum e el facut: pavat cu pietrele grele ale compromisului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu